The King of Harlem

2:23 dimineata. Monday, summer 2015. Londra.

2442006b

Spent the weekend doing next to nothing. But it still amounted to something.

Vineri ajung seara tarziu dupa o runda de Beckett – Krapp’s Last Tape in regia, scenografia si interpretarea lui Robert Wilson. Neasteptat but still not really fulfilling. Controversat cu siguranta. Citind ulterior cronicile despre primele puneri in scena in acest format (acum vreo  3 ani se pare) regasesc aceleasi comentarii contradictorii. It makes you wonder which side to choose, and in many aspects you DO choose indeed. Teatru Bo?(!), Kabuki?(!), pantomime?, wtf…! Foarte disociat emotional si caracterologic de personajul original, cel cu 30 de ani mai tanar (cel de la 39 de ani… SIC! Poate ar trebui sa incerc si eu o foaie audio/video de jurnal in the days coming up to my 39th?!… maybe, si apoi sa folosesc versiunea ASTA a mea ca sa fac acel dialog video-grafic, sau ca piesa de teatru intre mine cel de acum si eu cel depresiv sau cel putin trist pana peste masura de la 26-27 de ani. Ramane de vazut). Had a long chat with AndUca dupa despre toate astea. Cumva inca ma framantau, si cu un amestec de teatralitate (fie apropriat dupa ce l-am vazut pe Bob Wilson facand ce facea cum facea, fie dat de o nevoie semiconstienta de non-confruntare, de alternatives si neliniste in preajma ei… nejustificata de altfel…) umblam ca nebunu up and down in loc sa ma asez la masa sa vorbim… dar erau atatea de spus!! si asa ma enervase replica reprobatorie a celui (un idiot!) care-l injura pe cel ce huiduise dupa spectacol. Dreptul omului!, de ce trebuie sa se termine toate piesele in aplauze?!
Pe langa asta replica la comentariul lui Ducsa vizavi de The Tribe. Inca nu i-am intors-o. Am zis ca pana la urma o fac, desi pana acum last 2-3 days am zis ca merg pe varianta peace, mai inteleapta adica… dar cred ca revin, adica asta m-am hotarat, sa-i replic, clar!
Dozed off on the couch upstairs both Friday night and Saturday. Vineri insa in stilul din liceu: mai ca nu eram in picioare ca atunci. In rest unchanged, doar m-am descaltat parca.. sau nici atat(?). In rest cu haina pe mine, complet imbracat, inclusiv traista pe umar cu prosopul ala mare si ustensilele de baie indesate inauntru. Asa m-am asezat pentru 5 minute si asa dupa altele 15 am adormit. Trezit pe la 4-5 dimineata, lumina afara, aproape soare. Inca nu ma hotarasem daca sa merg la Paris sau nu, dar telefonul de la instalator m-a obligat sa raman pana vine sa rezolvam. S-a intins toata treaba pana bine dupa pranz. Asa ca adio Paris. Mai bine totusi ca nu rezolvam nimic, (farmaciile nu elibereaza fara reteta vitamina D) si as fi fost poate si mai frustrat din cauza asta. Second half of the night (morning actually) am avut un fel de vis erotic, desi nu chiar, cu puternice referinte emasculante. Notwithstanding the brief episode de derma-extensie inainte de tura a doua de somn 4:30-8:30. […] (n-am mai avut vise din astea asa de self referenced pana acum. Era intotdeauna implicata o tipa),  […] dar nu eram sigur cum ajunsese asa de sus si cum de nu s-a desprins de tot, sau s-a?! si atunci alunecand la loc isi va reface canalele de aductiune si radacinile si totul? puternic emasculanta experienta… ramai intr-o stare incerta, nu stii sigur ce si cum ramane. Poate un cross intre ce s-a intamplat in sincopa nocturna si ce urma sa fie o parte din ziua urmatoare… Who knows, sau poate tocmai de aceea am incercat sa combat. Desi concluzia trasa mai tarziu, dupa episoadele erotice de peste zi era […] Si stradania insistenta de a o rezolva era felul animalic de a nu admite piedica. De a-mi pastra masculinitatea/sexualitatea. Fara cine stie ce gratificari insa…
 ended up needing to write this, and other stuff, needing to write that email to the rest of the wedding gang sa facem odata corul ala. Si ce altceva? ce-am mai facut? studiat programul de la Barbican, chiar nu mai stiu… mai nimic! chiar, asta e senzatia. A, am spalat si intins rufe. Si ramas cu o masina pentru dimineata.
Trecut de cateva ori prin mine ganduri legate de dispersarea atentiei si energiei in proiecte aparent importante dar secundare nevoilor mele existentiale. Faptul ca nu le spun pe nume. Ca sunt aproape evidente, si ca totusi nu fac nimic sa intorc firul vietii catre ce-mi doresc cu adevarat. Persoana financiara/negociatorul luand mult prea mult fata celeilate instante, cea cu finalitate emotionala si sufleteasca. Si acum semi-evit subiectul, in timp ce scriu…
Adormit iar pe canapea putin, oare am iesit ieri ? nu retin… revenit dupa vreo 2 ore si coborat in dormitor.
Azi trezit pe la 9:30. Intins rufe, propus sa scriu emailul catre oameni, in the end nu l-am scris, dar am descris ideea si lui CC si VR. Pare ok, par sa fie de acord, CC. chiar mai deschis.
Basket finally back with the team. Slowly finding my pace and shot.
Revenit si ceva research audio pentru proiect,. Descarcat Vivaldi – cele 4 anotimpuri si ascultat la greu variante rock ale melodiei.
A! ieri am descoperit la FIP melodia asta: The King of Harlem (by Ben Sidran), si azi am ascultat-o la greu (si ieri intr-o oaresce masura). Foarte faina, si ritmu si cuvintele, imi redau ceea ce asteptma de fapt de la NY si ce nu am obtinut decat marginal sau episodic asta primavara. Pana la urma in seara asta am cautat si gasit versurile lui Garcia Lorca – de la care a pornit si melodia asta, desi la prima privire in diagonala se pare ca astea din cantec nu sunt versurile lui. Si atunci care e legatura? un fel de Tribute to Garcia Lorca?
Cautat si urmarit cu atentie – while also reading some passages as well din piesa originala ca sa ma asigur ca nu-mi scapa ceva din text –  inregistrarea cu Patrick Magee a piesei Ultima Banda a lui Krapp.  Actorul pentru care si cu mintea la care piesa a fost scrisa de la bun inceput. Misto. Mult mai consecvent si foarte apropiat de textul original si de indicatiile scenice. Impresionant totusi. Acum ma uitam ca susura ceva pe langa calculator si nu stiam ce. Doar n-o susura hardul?! ei, era o alta interpretare a aceleiasi piese pe care o lasasem sa curga in fundal. Cea in regia lui Atom Egoyan for screen, cea cu John Hurt. Si asta incepe culmea tot cu o ploaie, numai ca mult mai calma, mai cuminte,  nu ostentativa ca a lui Wilson.
Long nearly 2 hours of trying to get on the You Me Bum Bum Train. Dar serious (ticketing) dissilusion! Late for the meeting with ana. Chiar ma gadneam in prealabil, “These guys – the YMBumBumTrain ones – are gonna make me be late for my date! can I say that? is it really?” cumva cred ca nu eram suficient de convins de asta 🙂 incat practic a fost o intalnire intre prieteni. Spent some time together din seara de Sanziene. Cumva m-a reactivat si pus in priza fata asta, sa fie oare placerea de a discuta in cele din urma cu cineva care stie ceva mai mult despre Raymond Carver? in mod cert si that self ehancing discourse about how I negotiate my position in companie m-a umplut de testosteron. Dar pana la urma revenirea la Raymond si Shortcuts, plus ce mi-a povestit ea despre perioada in care a stat in USA, in LA – cartierul acela rau famat si cat de intensa putea fi viata acolo, plus ideea asta de risc pe care ea uite si l-a asumat si trait chiar daca pana la urma din inconstienta, despre tipul acela care a readus-o la pasiunea pentru citit si scris –  m-au reactivat. Si am revenit acasa plin de energie. Dar la ora 1:00 dimineata aveam inca de
  • scris asta
  • citit The Bear came Over the Mountain  de Alice Munro
  • sa citesc poezia originala (traducerea in fine) – The King of Harlem de Garcia Lorca
  • eventual sa ma inregistrez cu Vivaldi…
ended up just writing. E doar ceva oricum…
Uite-o:
 
THE KING OF HARLEM

With a spoon
he scooped out eyes of crocociles
and banged on the monkey butts.
With a spoon.

The fire of time still slept in the flint
and the scarabs drunk on anise
forgot the moss of the villages.

Theat old man covered with mushrooms
moved to the corner where the black men were wailing
and the tubs of rotting water went by
while the spoon of the king crackled.

The roses fled on the edges
of the last curves of the wind,
and on the heaps of saffron
the small boys mauled the tiny squirrels
flushed with a stained exaltation.

The bridges must be crossed
and the blackness reached
so the perfume of our lungs
may beat against our temples with the vestures
of burning pine-cone.

We must kill the blond huckster of whisky,
and all of the friends of apple and sand,
and we must smash with tight closed fists
the small kidney-beans that tremble in the bubbles of air,
so the king of Harlem may sing with his multitude,
so the crocodiles may sleep in the long lines
beneath the moon’s amianthus,
so that no one may doubt the undying beauty
of the feather-dusters, the graters, the kitchen brass
and the casseroles.

Oh, Harlem! Oh, Harlem! Oh, Harlem!
No sorrow to equal your crimsons enslaved,
or the fierce blood of your dark eclipse,
or the dea-mute violence preciousin your vague borders,
or your mighty chained king, robed in janitor’s cloth!

**********

The night had cracks and quiet ivory salamanders,
And the American girls
carried children and money in their bellies
and the boys, arms and legs stretched, passed out on the cross.

They are the ones.
They are the ones who drink silver whisky at the foot of volcanoes
and gulp small pieces of heart on the frozen heights of the bear.

On that night the king of Harlem with a hard, hard spoon
scooped out the eyes of the crocodiles
and banged on the monkey butts.
With a spoon.
The blacks, confused, cried out
under parasols and suns of gold,
the mulattoes pulled on condoms, anxious to fall upon a white body,
and the wind spotted the mirrors
and opened up the veins of the dancers.

Blood has no exit in your night with its belly up to the sky.
There is no blush. Raging blood hidden by black skin,
lives in the thorn of the dagger and in the breast of the countryside,
beneath the pincers and the brooms of Cancer’s celestial moon.

Frederico Garcia Lorca

translated by Prospero Saiz

PS: Part of the idea that present is always present, even when it apparently became past.  O impresie de vara. How dissolutely summer days can just expire. With some traces to float you further in life,  some leads, in spite of apparently nothing really happening.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s