Had a run away/out cu Rift. Mesaj primit de la el marti. Bilet de avion cumparat miercuri noaptea. Ducsa was almost pulled in as well but tkts already too expensive.

Un pic de aventura vineri seara. … facusem bagajul dimineata in 10′ inainte sa plec la servici dupa 4h de somn. (had to wash my hair… too long since Cuba). So relied a lot on everything I knew then. Misunderstanding intre mama si mine: eu zic munte, ea intelege nunta. I end up thinking I had my boots back in Buch. and didn’t take any. Realised that only Fri pe Luton 10′ before the flight. M-am rățoit ceva la mama. Era singurul glitch din ziua respectiva. Cumva anticipat de ciclul de surprisingly consecutive greenlights in the morning on way to work. Doar la ultimul din… 9 a trebuit sa stau putin. Celelalte toate verzi. Ca la admitere cand mergeam la rezultate. That pattern was so surprising back then, desi intr-un context mult mai important, ca atunci cand il regasesc there’s often a reference. Ziua a fost de o bombastica controlata cu succes. Smashed it. But this very last stop. M-am calmat, gandit. Pana la urma si dimineata la fel o receptasem. Just need to cool a bit si o sa iasa si asta. Managed to get the replacement boots de la Crimi pe la 12:00 noaptea. Ne coordonasem via mama just before take off.

Sambata earlyish departure. M-am sculat greu cu senzatia aia aiurea ca e o sonerie de ceva si e unu care nu isi da seama ca i s-a declansat. Gotta find that guy/girl that has that si sa-l atentionez sa o opreasca in mogosoaia :). Tuned back in on me cand a intrat mama in camera. Si ea la fel de obosita. Dar mai pe faza. Incercam sa ma trezesc. I think I had a Mary dream again… or woke up with that sensorial impression that lingered in my interstitia. Pe toaleta the dread of mum’s eye accident came back to me. Mi-l povestise in noaptea anterioara. Cum i-a intrat tija aceea si i-a proptit globul afara din cavitatea oculara. Awhhh…. she then popping it back in and the fear and shivering adrenaline that came upon her. I could feel (probably just shadows of) it now. The blood, the high risk. Terrible! I was slowly getting back into sensible clear senses and that incident washed off into the morning light.

Un weekend de soare. So much different to what I’d left back in London it almost felt like holiday again. Save for a couple of health matters. My eyelid (same eye, dar doar coiincidenta), and the incipient cold I kept fighting back.

Euforic ca la orice inceput de calatorie. Piatra Craiului with a bunch of ppl I didn’t really know, dar cumva in the vein of Rift si MihiS. Țopăiam in mașină pe ritmurile nu stiu carei radiomelodii. 7:30 a zis omu pe la 4 cand s-a trezit. Read it briefly nu stiu cum intre somn si nesomn in timp ce dormeam(?) si am dat alarmele cu o ora mai tarziu as 6:30 had been the initial meetup target. Got there at 8:30. Just in time. Era cu Ilianu sus.

Down, the gang was getting together. Au ajuns probabil la 2-3 minute dupa mine, parcati in spatele meu.

“I-ai vazut pe baieti?” zice Rift si coboram.

Mi-am zis ca scriu doar despre ce e important, despre visul ala, despre cer. Despre momentele de pe munte. Despre Dora. Dar si ochii sunt of essence! Keane’s big eyes R’s house is so full of. Ma opresc o clipa fascinat de copilaria lor.

Jos se coborâseră din mașini si se invarteau unii intr-altii de-a valma, energia aceea baieteasca de golaneala gata sa se desfasoare dar retinuta inca in incordarile insorite ale diminetii. Incerc sa le memorez numele dar zboara pe langa mine 5′ mai tarziu.

Dau mana si cu Inita printre altii. Surprinzatoare diferenta aparenta de varsta. Imi ia ceva (5-6 ore) sa-l plasez corect in chimia grupului – cateva referinte psihologice facute de R la niste intrebari de-ale mele, niste amintiri din discutiile mele cu MihiS si el despre lumea asta a lor pe vremea cand eu abia le dezlegam universul la o carafa pe nisipul Marii Negre anatoliene anu trecut. Plus interactiunea lui cu ceilalti. Modul acela defensiv agresiv cu care dă replica, rabufnirile verbale. La cabana se amuza si baietii cand prind la un moment dat ideea din zbor si parafrazez o situatie de mai devreme de pe munte care il continea. Dar acum la prima vedere ii atasez o masca mai serioasa. O asumptie de maturitate care ne depaseste pe noi astia mai cârlani. Asa ca sunt putin mirat sa-l vad cu ce (nu “câtă”) familiaritate il imbratiseaza pe R: un gest de a-l lua pe dupa mijloc-piept si a-l trage spre el dar si a se lasa pe umarul/increderea lui. Era ceva si paternal si filial acolo in tandretea aia a lui (B fata de R).

Si ăsta raspunde: emotivitatea frățeasca a celuilalt patrunde in el, trece de coaja de paine intarita in cuptoarele verilor si iernilor lor comune, ii vibreaza in ganduri, in fibra vulnerabila a pieptului si trece brusc inapoi ca o transpiratie instantanee dupa o cana de apa rece. Dar asta e, ce e important ramane inauntru. Rift box. Tipic. Stratul periferic al feței, gesturilor emana doar un râs de simpatie stanjenita. Fără explozie, ne-debordant. Zic asta pentru ca totusi il regasesc mai tarziu pe deplin in elementul lui intre ei. Cautandu-i, păstrându-și-i aproape, provocandu-i cu glume, cu povesti. E in centrul lumii lui, laolalta cu toti. Deci e un ceva launtric. altfel de unde? cred ca atunci cand e beat one way or another rupe coaja asta aparent protectiva.

Revenind la primul insa, e totusi multa fragilitate s’teasca in Inita. Vulnerably exposed. Safely anchored when mostly in an non-meditative exchange. Adica împreuna cu altii, cu prietenii de preferat. La el ca si la R ma astept la singurătăți problematice, dar in timp ce la al doilea totul se tine adunat in stratul asta semidur, la B ma astept sa se imprastie peste tot. Interesant totusi.

Funny how these guys in the group call each other up mostly by fam name. Cu un fel de alint chiar. Does it give a certain deeper colour to an otherwise regular personal reference? “Inita se foia de n-avea aer!” “Vorbeste cu Nasu.” “Care s-a … (vântit) hahaha!…? Prok!”. Pana într-acolo încât pe Cinoca eu il stiu de la mai toti dupa numele de familie (chiar si de la Ducsa). E un fel de institutie asa. Mai ales ca in grup are un fel de aură de înțelept șugubăț provocator. Capabil de performante fizice neasteptate in ciuda conformatiei de personaj hpbengescian. Fizic. Că psihologic si interactiv e mai mult ceva gen țț la tinerete. Si nu numai. Probabil va ajunge un asa om si el, e pe traseu. Stay in touch.

Pe drum eu si Rift într-o masina. Ne desfasuram. Curge muzica buna, a mea, a lui. Eu dau din Cuba din toate pozitiile. E soare, e normal. Mi-arata blocul lui in Târgoviste. A brief passing through prin realitatile delapidate ale orasului. La intoarcere e si mai rupta senzatia. Trecem prin zona industriala si nu mai arata nici cum a fost. Constructii parasite sau zdrobite. Dar acum, la dus, trecand pe langa valurile de pamant si intersectii, strazi, blocuri, simti locurile acelea de joacă rătăcită prin care am strabatut copilaria si eu. Elsewhere. Dar inevitabil simti gustul acela prafuit de caldura familiara, in care totul sta sub un strat evanescent de “atât”. Un orizont scurt. Prea putin din ce se intampla atunci was spelling out an escape to something else, a different perspective. Si totusi… . Iar noi stateam dupa un meci de basket, o fugareala cu mingea de golanii din cartier, o saritura de pe centrala termica, in iarba arsa si respiram încet, in pauze, caldura asta.. a verii?, a orizontului astuia personal?… ritmului astuia slow incandescent? a copilariei… God knows. In destramare placuta. Mda. Aceeasi senzatie in Cuba. Gotta remember this. Mai am de scris acolo.

Drumul e rupt… mergem pe banda noastra dar soseaua curge intr-o parte, alunecari de teren dedesubt probabil, cu asfaltul ținând totul laolalta ca o piele miraculoasa de bivol. Groasa. Intinsa peste rifturi. Ne apropiem de dealul acela cu case de tigani din Dambovita. Mi-aduc aminte de femeile cu copii pe care le fotografiam acum 15 ani in Bucuresti. Tot de pe aici veneau. Si ca le scrisesem si ne reintalnisem apoi. Copiii aceia si operatiile lor. O evolutie. Trecem insa pe langa dealul asta fără sa-l observam, absorbiti de o pre-poveste. (Ideile incepusera sa alunece spre Dora.) Abia la intoarcere reusim sa-i vedem. Au aparut constructii noi, mai din lemn, mai din chirpici, mai un han undeva in cotul drumului. Niste masini. Dar nimic dat naibii. Rufe intinse. Nu vad nimic indecent. Mi se pare totul pitoresc. Existential, crud, dar plin de culoare. Fetele mi-aduc aminte de cubanezele in tricouri cu vedete pop. Un laissez-jouer similar.

Intram în niste dealuri inverzite bine, pe serpentine. Un peisaj pe care duminica aveam sa-l imprimam cu versurile Fionei Apple si ritmurile ei. Un cer fascinant de albastru. Ne cucereste. Acum insa trecem prin umbrele si puzzle-ul de lumini cu gandurile la Dora. R. incepe sa-mi spuna de tipul cu care face acum. Suna bine. Dar ce spune despre ea suna heartbreakingly fascinant. Imi vin in minte secvente cu Y si pasiunile ei, cu cine ma asocia ea?, mi-a aruncat o vorba odata ca “acum” isi da seama de ce e atat de atrasa de ce se intampla cu noi… ceva legat de o ruda, o referinta transgenerationala, dar nu a clarificat… Revin si momentele alea de pe valea Oltului de acum un an din drum spre festivalul de teatru. Acceleram cu o inversunare calma sa ajung la timp la Faust. Pe Radio Romania Cultural tipa asta, stai ca mi-am notat..Ramona Covrig(?) .. cu povestile ei despre metodica in psihologie si avatarurile perioadei ei de formare in meserie. Her voice, her verbal emotional aura, convincing. Desi CLAR, pe Dora mi-o imaginez altfel. A daring audacity in stilul Ioanei Mrpg.   D..ma gandesc cum a murit. How she defeated cancer. You’ll not die of cancer! really… Vreau si eu un om din asta! Unnommde zdruncinat! in reciprocitate. In stare sa reziste. Gotta jump out of this low note cycle! These months!

R. e in reverie, verbal, dar in reverie. Il simt alunecand printre straturi.

We jazz our way further.

Sun all the way. But the stops in the shade in timp ce urcam prin padure, transpirati leoarca, nu-mi fac bine. Mi se incarca plamanii si nu-mi revin complet nici dupa o saptamana. What I’d been trying to fight back creeps into me slowly. Maybe on a low defense system din cate imi tot spun doctorii. Dar e mai bine, shields down now. This time. These people.

La cabana Srichim (“copilu'”? sau cum mi-a zis… Ducsa cred ca stie) pare sa aiba cunostinte pe tot muntele. In 2-3 ore intalnim vreo doua tipe, o amica si pe urma o tipa cu lipici. Glued to our Jaegermeister. Some casual flirts with her, noone really sliding into what they were saying about joining tables with the femgems. That route of events would’ve needed a lot more commitement to pursue. Ne-am labartat in tot felul de idei si polemici. Nu foarte inversunate. Despre adoptie de exemplu. Articolul acela scris de pakistanezul care devenise britanic. Change of cultural identity and its challenges. Despre discriminare. Alergari. Ceva literatura si ce frumos(!) cum se îmbina cu flirturile uneori :-). Apropouri despre relatii. Nothing heavy. Dora. Ceva zgâieli la stele.

Ilianu… da, much brighter than I’d thought of him before. Quite enjoyably so. sau poate circumstantele comune nu ne deschisesera unul altuia prea mult inainte. Nu ne cunosteam, decat vizual anecdotic pana acum. Si jos la masa la Gura Râului aceeasi surpriza pozitiva. Desi ezitarile lui, de fapt un fel de… gentilete politicoasa, îmi dadeau impresia ca cel putin Nasu si Cinoca o sa navaleasca peste el pierzându-si rabdarea intr-un fel de taiere condescendenta de replica. (Acum insa cred ca era de fapt predispozitia mea, ritmul lucrului zilnic cu traderii, conversatiilor/confruntarilor mele care rabdă prea putin pe cei cu elocventa domoala.) Cand de fapt toti erau atenti la ce zice. Asta era echilibrul lui in grup. In toata joaca aia de glume, seriozitati si injuraturi simpatizante dintre ei exista mai mult respect, pauze de ascultare decat credeam.

De cateva ori la masa  m-am apropiat in conversatii de C. Un fel de atractie de idei. Curiozitate. A ramas ca poate mai vorbim.

Weekend cu momente de “pe’ndelete”. Dar niste accelerari interioare intense, cand reiau acum mai ales. Un timp extrem de scurt in care indesam familiaritati si românisme prietenoase care îmi lipsisera. Imi fac cumva rost in o pânză de oameni care sa-mi dea posibilitatea unor relatii cum e cea cu E. Cateva referinte coincidentale la el pe parcurs. Like via Dora, via Piatra Craiului ca loc si amintirile traseelor noastre. Apelul de pe munte.

In plus scriu astea acum si din nevoia de etalare (pentru altii?..) dar mai ales pentru ca simt ca altfel toate trec prea repede. Decantez nodurile. Definesc niste termeni. Ver-ba-li-zez.

(cred ca pentru mine principalul avantaj al unui curs de creative writing ar fi acela de a invata cum sa pun esenta in 3 cuvinte. Trebuie sa mai citesc. … si SI de asta ma fascineaza Hemingway si Carver).

Punem cortul inca pe zi si la 17:30 o rupem pe Piatra Mica. Ne propunem un traseu de doua ore. Urcam cat avem timp. Eu si R. Ceilalti raman la povesti. E din seria urgentelor mele vitale – TREBUIE sa urc, sa simt muntele. Starea asta de necesitate de a trai chintesente – una din tangentele mele cu el cred. E rupere de SOARE !, desi ne incingem din urcare, ca afara aerul e cuminte. Se evapora spre inserat iar valea se rarefiaza in umbrele crestei. E inca sus, dar va apune dupa culme, cade in Plaiul Foii. Dincolo de noi. La prima fereastra ne oprim si panoramam.

Apoi din nou sus. Eu cu soarele-n spate desenand in culori. El invers, cu soarele in obiectiv sculpteaza in contraste dure de margini zimtate de lumina.

Intre cele doua opriri un versant de climbing asa cum imi place mie. Tipic Piatra Craiului, cu hornuri si saritori, bouldering style. Imi tremura sufletul mmde placere. (a doua zi pe lanturi cu baietii la fel, doar ca in tempo mult mai accelerat). Pe unul din coltii Pietrei Mici ultimele imagini. O poza foarte misto facuta de el. Pare desprinsa din Deer Hunter. El cu o figura de Christoper Walken tânăr, aspru si incruntat. Eu pe un creștet de colț in spatele lui zici ca tintesc cu o pușcă de vânătoare cine stie ce in vale intre brazi. That body posture.

La fel si cealalta imgine, in care îmi pune ditamai monstrul de soare in spate. Imi ridica tensiunea imaginea aia. Din Lars von Trier’s Melancholia, scena de final in care astrul da navala în tine. Trece prin inima, prin tot. (http://www.audienceseverywhere.net/wp-content/uploads/2015/05/melancholia.jpg)

Eu m-as azvarli pana mai incolo oleaca. Mai sunt 6-7m diferenta de nivel daca ajung pe un varf la 5′ mai incolo. Cobor într-o șa si urc mai sus. Radu a rămas “in capul lui” (his own line) sa-si respire gândurile. La 200m distanta liniara. De dincoace pare ca sta ca yoghinul in gura apusului. On REC. Ii zice muntelui o poveste de seara. Sau invers…el lui. Una de lumina.

 La mine dualitate. Fraternala. Sa vorbesc cu Sf. sau cu En? Vreau sa împărtășesc vârful asta de stare. Ieri a fost ziua lui T… Totusi pe En. El are nevoie mai mare de gura asta de viață. E in plus filonul asta ce ni-i comun aici. Sf sigur m-ar simti, sunt convins. En are insa si reprezentarea geografica, identitati împrăștiate prin toate unghiurile si cararile Pietrei asteia.

E misto senzatia. Semnal aproape perfect. Vorbim. Intra si el in starea asta. Chiar daca mai mult ca ecou mie. Dar e acolo. Amintiri.

Revin la R exact cand a inchis helionu ochiu. Ajungem la fix doua ore inapoi.

Intre zile, la intrarea in cort, mai rămân cu privirile agatate de cer. Altair in Acvila si Deneb in Lebada din triunghiul verii ies in evidenta. Cerul foarte senin. PLIN! E doar partea semi instelata dintr-o jumatate de Cale Lactee in fata. Centrul galaxiei e barely at the horizon abia distinctibil intre munti. Dar chiar si asa…

Infofolit cu aproape tot ce am. Pieptul ma tine. Pe la 2:00 Inita fojgăie pe afara si zgarie pânza ușor: “Bai!, Riftu!, voi sunteti mă?”. L-a dovedit zapuseala din cabana. Doarme intre noi studențește. Numai bine sa ne stabilizam pozitia. E loc. Stam ca sarmalele, dar e bine.

Somn oleaca superficial. Dar undeva catre ziua mai adanc, ma prinde tare un vis. Doua tipe. Imi plac amandoua. Sunt totusi diferențe. Una mai frumoasa putin mai inalta bruneta. A shadowy beauty. Mai stapana pe ea si mai constienta de avantajele estetice. Atrasa de mine dar neconvinsa complet. Inca la nivel de flirt. Cealalta mai atrasa de mine, șatenă mai mică, aparent mai firava emotional si totusi mai solara. Cu sufletul afara. Imi scrie ceva, sau mi se semneaza undeva, nu e clar, o vedere trimisa (?) ceva… Alina Ciobotaru sau (nu-mi amintesc numele, dar era ceva cu sonoritate sincera, deschisa) … si Ciobotaru?, un mod naiv dar sincer de a-mi arata ca ma iubeste. Mi se lipeste de inima. Sare de nivelul de flirt si se imprima in firesc. Cu o caldura ce mi se raspandeste rapid in sange inlovingly. Cealalta ramane putin siderata de cat de accelerat s-a dezechilibrat toata povestea asta in defavoarea-i. Ma trezesc cu o degajare in obraji, in mijlocul firii, o vibratie usoara placuta de bine ma înconjoara. Raman cu senzatia asta mult timp dupa. Un optimism si o încântare. Pe moment m-am gandit la Em si Anna. Cateva zile chiar. Singura explicatie care se lega de viitor. Acum, la doua saptamani distanta, scriind, ma surprind asemanarile cu felurile de a iubi ale MnY, plus evolutia de la începuturile fiecarei relatii. Cum de pana acum nu am facut deloc asocierea asta?! esentiala e insa starea asta.

Some patterns I go through!… hmm poate schimb ceva totusi!

Dimineata iar o tai. Cu Gbi, Croca si Siri. Prin padure pas sustinut spre Turnuri. Pe stanca la cabluri deja bag viteza. In 1.5 ore sunt inapoi, urcat pana cam in creasta (dupa zona de abrupt, în jnepeniș) si-nnapoi. I-am alergat ceva, ca sa pot ajunge la timp. Nu puteam sa renunt la portiunea de cabluri.

Iar tușă groasă de albastru cu soare! Cuvinte putine, zâmbete multe. Revărs de încăntare în si din noi just before I leave the guys sa continue creasta.

 

Will remember this.

The way back is always tainted with … delăsări. Gandurile sufera o deformare morala. Even if just a subtle one. Capata forme mai curate on the way up and quite often mai versatile moral on way down. De data asta mai putin, desi am resimtit o usoara tendinta cand coboram doar eu si R la masina. Managed to shake it though cand peisajul, satele inca ardelenesti, dealurile, Piatra Craiului senina in zare, un cer incredibil de intens impregnat de culoare si Fiona Apple desenandu-ne clar si intens contururi aurale m-au tras dincoace, inapoi in barca asta a aventurii. A ceea ce am pastrat ca adevarat din calatoriile mele cu omul asta pana acum. Sau cu unii ca el.

Traseul inapoi a devenit (chiar daca inca contra cronometru) o valurire intensa si cursiva intre sosele si oameni. M-am vazut cu En in Bucuresti. 1.5h before take off. Jumatate de ora de luat pulsul momentului, and a bit of solaris download from the weekend escape la el in balcon. (Mancam zacusca in timp ce el nu se putea atinge… asta e singura referinta la visul celalalt, din Cuba, cel cu rubinele sfarmate imprastiate in el. Imi povestea de problemele de coagulare acum). Then… teleportare la aeroport. Last one to board. Dar asta trebuie sa fie ritmul, in asta ma regasesc.